Criza nu schimba planurile de vacanta ale romanilor

iulie 4th, 2009 EconomicStiri turism 1 Comment

Statiunea Eforie NordUn studiu publicat de Gfk Romania releva faptul ca aproximativ 40% dintre romani intentioneaza sa plece in concediu anul acesta.

Iulie si august vor fi cele mai aglomerate perioade, iar destinatiile preferate ale romanilor par a fi statiunile de pe litoral.

Veste buna este ca desi ne aflam (de acum oficial) in plina criza si recesiune, obiceiurile de vacanta ale romanilor nu se modifica semnificativ in 2009 fata de 2008.

Totusi, aproape 60% dintre românii cu vârste peste 15 ani nu intenţionează să îşi ia concediu în 2009, păstrându-şi obiceiurile de anul trecut. Aceştia sunt mai degrabă persoane cu vârste peste 55 de ani din Moldova şi Oltenia, din mediul rural, cu studii primare şi venituri pe familie mai mici de 1.000 lei, se arată în studiu.

Cei care pleacă în concediu beneficiază în medie de două săptămâni şi jumătate libere pe an, iar lunile iulie şi august reprezintă cel mai des aleasă perioadă pentru petrecerea vacanţei.

Staţiunile de pe litoral, atat cel romanesc, cât şi din străinătate suntpreferate de 39% dintre cei care pleaca in vacanţă in 2009.

Muntele este in continuare, un puternic punct de atracţie pentru 22% dintre persoanele care au concediu, în special pentru cei sudul tarii.

“Circa 13% dintre români nu s-au decis încă unde vor petrece vacanţa, iar 20% ştiu sigur că vor sta acasă, deoarece situaţia financiară nu le permite o altă opţiune”, se mai arată în studiul citat.

LA MARE, LA SOARE
În topul destinaţiile de vacanţă, litoralul românesc ocupă primul loc. Deşi cei mai mulţi aleg România pentru petrecerea concediului, când vine vorba despre a călători în străinătate, Turcia, Italia, Grecia şi Spania sunt atât în 2008, cât şi în 2009 cele mai vizitate destinaţii. Concediul este un nou prilej pentru a fi aproape de familie, aceasta fiind partenerul preferat de vacanţă pentru mai mult de jumătate dintre români. Prietenii şi colegii sunt şi ei aleşi de 22% dintre persoanele care-şi iau concediu, în special de cei cu vârste până în 24 de ani. Doar 6% dintre români preferă să meargă singuri în vacanţă. Maşina personală sau a prietenilor reprezintă principalul mijloc de transport ales pentru a ajunge la destinaţiile stabilite, peste jumătate dintre românii care pleacă în vacanţe optând pentru această modalitate. Trenul şi autocarul sunt luate în considerare într-o mai mică măsură ca opţiuni de deplasare, fiind folosite de 20% dintre cei care intenţionează să plece în concediu, în timp ce avionul este ales de 9%. Proporţia celor nehotărâţi încă asupra variantei de transport ajunge la 17%. Informaţiile provin din GfK Omnibus, studiu realizat lunar de compania de cercetare GfK România. Eşantionul este format din 1095 de persoane din zona urbană şi rurală, iar culegerea datelor a fost realizată în perioada 2-20 iunie 2009.

TURIŞTI ÎN SCĂDERE
Anul 2009 nu se arată bun pentru operatorii din turism. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele cinci luni ale acestui an au însumat 2,03 milioane, în scădere cu 14,8% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, 77,8% din total reprezentând turişti români, potrivit datelor INS. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în ianuarie-mai au însumat 4,6 milioane, în scădere cu 20% faţă de cele din perioada similară din 2008. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada menţionată a fost de 21,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 6,6 puncte procentuale. Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele cinci luni de 2,7 milioane, în scădere cu 13,3% faţă de anul trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 64,5% din totalul sosirilor vizitatorilor străini, pe primul loc situându-se Ungaria (39%), urmată de Bulgaria (20,2%), Germania (8,9%) şi Italia (8,3%).

În luna mai, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 550.700 de persoane, în scădere cu 10,6% faţă de cele din aceeaşi lună din 2008.

Clip-ul de promovare al romaniei:

Sursa: Jurnalul National –  Sambata, 4 iulie 2009
http://www.jurnalul.ro/stire-economic/60-din-romani-nu-iau-concedii-513471.html

Tags

About Romania Turistica

Salut Suntem echipa Romania-Turistica.ro si va oferim reteaua de bloguri Ro-Turistic.ro.

» has written 57 posts

1 Comment

  1. Queen Travel spune:

    unde e facuta poza ca e super:D?


Linkuri Turism

  • Cazare in Eforie Nord Eforie Nord este cea mai populara statiune turistica de pe litoralul romanesc, locul in care turistii pot gasi cazare pentru toate buzunarele, de la pensiuni si hoteluri de 2 stele , pana la cele mai luxoase locatii de 4 si 5 stele. Gasiti aici tarife act 10
  • Cazare la Pensiuni in Romania Daca doriti sa gasiti o pensiune pentru a petrece un week-end la un gratar cu prietenii undeva in Romania, acesta este site-ul cel mai potrivit aici veti gasi numai pensiuni cu detalii despre dotarile locatiilor prezentate. 0
  • Cresa Toffy & Joy Cresa Toffy & Joy Braosv 0
  • Litoralul Romanesc Pe LItoral-Romania.ro se sunt prezentate numeroase oferte de cazare Hoteluri si Pensiuni de pe litoralul Romanesc. De asemenea se pot face rezervari direct la proprietari. 0
  • Pensiuni Munte Pentru cei ce cauta o pensiune la munte, Pensiuni-Montane.ro prezinta sute de oferte de cazare la pensiuni din Romania, evident in zone montane. 0